Maia Sandu despre Ambasada rusă la Chișinău: „Pentru moment, decizia este să păstrăm lucrurile așa cum sunt”

Maia Sandu despre Ambasada rusă la Chișinău: „Pentru moment, decizia este să păstrăm lucrurile așa cum sunt”
Reprezentantul Ambasadei ruse, Oleg Ozerov, convocat la MAE, unde i-a fost prezentată o dronă rusească căzută pe teritoriul R. Moldova

Republica Moldova nu intenționează, pentru moment, să închidă Ambasada de la Moscova, a spus președinta Maia Sandu, întrebată dacă recentele incidente cu drone ar putea determina o astfel de decizie, transmite IPN.  „Ambasada de la Moscova are niște sarcini care țin de mai mulți cetățeni ai noștri care sunt acolo. Sunt cetățeni care au nevoie în continuare de acest sprijin și, pentru moment, decizia este să păstrăm lucrurile așa cum sunt”, a declarat Maia Sandu pentru presă. Șefa statului a menționat că decizia ar putea fi revizuită în funcție de evoluția situației. „Dacă se vor întâmpla alte lucruri, se vor schimba circumstanțele, atunci o să revedem decizia și o să comunicăm”, a spus Maia Sandu. În august 2026, Ministerul Afacerilor Externe l-a rechemat pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, după ce o „dronă-rachetă” a căzut și a explodat în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Ambasadorul nu s-a reîntors până în prezent în Federația Rusă. Mai multe drone rusești au survolat și au explodat pe teritoriul R. Moldova săptămâna trecută. Miercuri, 7 octombrie, două aparate de zbor au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Ministerul de Externe l-a convocat de mai multe ori pe reprezentantul Ambasadei Ruse la Chișinău și i-a înmânat note de protest în legătură cu intensificarea acestor incidente.  

Timp citire: 1 min