„Ca supuşi şi devotaţi fii ai ţării, credincioşii Vechiului-Calendar din România aducem la cunoştinţa Majestăţii Voastre următoarele. Sunt aproape 12 ani de când noi mereu cerem să fim recunoscuţi ca un cult deosebit, aşa cum îngăduie legile şi Constituţia, care prin articolul 22 garantează libertatea conştiinţei. Nu cerem o favoare în dauna Patriei noastre, însă cerem să fim lăsaţi aşa ca înainte de anul 1924. Cerem ca în viaţa bisericească să păstrăm vechiul calendar „Iulian Stil Vechiu”, aşa după cum ne-au învăţat înaintaşii noştri. Aşa cum vechile cărţi şi aşa cum ne-au învăţat chiar şi preoţii şi arhiereii, și Patriarhii mai înainte de 1924” – acesta este începutul unui memoriu pe care un grup de țărani din satul Albinețul (astăzi Albinețul Vechi), județul Bălți, i l-au înmânat regelui Carol al II-lea în Gara Făleşti pe 2 iunie 1935
Un învățător rus a înregistrat în anii 1880 tradițiile sărbătorilor de iarnă la Taraclia, Căușeni. Fiodor Bednarovschi, așa îl chema pe dascălul rus, a consemnat datinile legate de Ignat, Crăciun și Bobotează și puterile lor magice care aveau, în imaginarul localnicilor, forța să le determine cursul întregului an sau poate chiar al vieții. De pildă, vizitele preotului în casele sătenilor influența norocul la pui, boabele de grâu folosite la semănat în prima zi de an îi scăpau de molime, iar apă sfințită de Bobotează îi scăpau de boli, de toate beteșugurile. Cu alte cuvinte, următoarele 365 de zile erau determinate de felul în care sătenii își petreceau sărbătorile de iarnă.
Atunci când am văzut investigațiile Ziarului de Gardă despre protestatarii și activiștii Șor, m-am întrebat care e istoria de viață a acestor oameni. Pentru un proiect de cercetare internațional despre cultura protestelor, am ajuns să vorbesc cu câțiva dintre ei.
Deochiul la basarabeni este o putere magică atribuită unor oameni care ar putea îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea cu răutate, invidie etc. În imaginarul basarabenilor, această putere magică nu se oprea (sau nu se oprește) asupra unor oameni și animale, ci trecea de limitele vieții de pe pământ, ajungând până la fenomene ale naturii.
După relatările învățătorilor ruși care predau în rețeaua de școli deschise de Imperiul Rus în Basarabia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mamăliga era produsul esențial de pe masa basarabenilor. Unii dintre învățătorii ruși considerau că moldovenii nici măcar nu știau să coacă pâine.
Din 2005, au venit anual, voluntar, din Olanda să instaleze echipamente de oxigen, gaz și presiune în 13 spitale din Republica Moldova. Cât erau angajați în spitale din Olanda, veneau în Moldova în vacanța de Paști sau când puteau să își ia liber de la lucru, pentru a face un bine aici. Acum sunt la pensie. Cum au ajuns aici și de ce în loc să meargă la plajă au tot revenit în spitalele moldovenești?
Începând cu anii 60 ai secolului al XIX-lea, în contextul unirii Principatelor Române la 1859, autoritățile țariste au demarat edificarea unei infrastructuri școlare menite să omogenizeze din punct de vedere național și religios populația teritoriului dintre Prut și Nistru. În contextul lipsei de învățători rusofoni printre localnici, pentru a susține dezvoltarea rețelei de școli, a fost încurajată venirea unor dascăli originari din interiorul imperiului.
„Ascultarea de străini”, expresie care răsună astăzi în discursurile unor așa-ziși „suveraniști”, a fost parte esențială a extremiștilor de dreapta după Primul Război Mondial, inclusiv al liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.
Unul dintre primele evenimente la care am participat la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Frankfurt, cel mai mare astfel de eveniment din lume, a ținut de cenzura cărților pentru copii.
Dr. Ruslan Șcarăbnîi este chirurg toracic și profesează în unul din cele mai căutate spitale oncologice private din România. De la nordul țării, din Bălți, până în inima Bucureștiului, tânărul medic și-a croit drumul singur.
În 1929, la Briceni, județul Hotin, într-o noapte, într-o casă izolată și ferită de vederea publică, cu ferestrele astupate cu pături, au fost prinși niște comuniști tineri evrei și ruși de ambele sexe – toți membri ai Ligii Culturale Evreiești din târg, se spune într-un raport al unui agent al Serviciului Secret de Informații (Siguranța Statului).
Pe 1 septembrie 1989, la numai o zi după adoptarea la Chișinău a unei serii de legi cu privire la limba română, la Tiraspol ziarul local, „Бастующий Тирасполь” / „Tirapolul în grevă”, a început să publice un pretins reportaj „Трансильвания, дело совести”/ „Transilvania, o chestiune de conștiință”.
Sub această semnătură, prozatorul și folcloristul Gheorghe Madan (5 octombrie 1872 - 7 noiembrie 1944) s-a prezentat în fața enkavedeului sovietic în calitate de martor, în septembrie 1940, în cazul celor 14 foști deputați ai Sfatului Țării.
Emanuil Catelli s-a născut în 1883 în satul Zgărdești, județul Bălți, actualmente raionul Telenești. În 1917, a fost prins de revoluția rusă în statul-major al Circumscripției Militare Odesa, în grad de căpitan.
Republica Moldova a găzduit, între 16 - 20 iunie 2025, Congresul Mondial al Viei și Vinului, un eveniment, în premieră, în țara noastră. Chișinăul a fost (auto) proclamat “capitala mondială a vinului” pe durata acestor câteva zile care, însă, nu au trecut fără incidente.
Fiică a unui primar din Milești, Nisporeni, Taisia Angheluța a fost ridicată în iunie 1941, la vârsta de un an, împreună cu mama ei și alte șase surori și frați și dusă în Kazahstan, după ce tatăl său fusese pârât la sovietici de niște nepoți de ai săi.
Lilian Popil avea 18 ani când a decis că medicina nu va fi doar o meserie, ci o promisiune – făcută lui însuși, unei lumi mai bune, dar și unei generații care refuză să aleagă între vis și compromis. Era 2015, iar pentru un tânăr din Republica Moldova, visul de a deveni medic însemna să privească dincolo de granițe, spre oportunități care i-ar permite să crească profesional și personal. Lilian a ales medicina din convingere, iar ideea de a explora alte sisteme medicale a devenit un pas firesc în drumul său. După șase ani de studii, a decis că e timpul să deschidă noi orizonturi și să înțeleagă medicina într-un context mai larg.
Pentru a justifica ocuparea Basarabiei de către URSS, la 28 iunie 1940, istoricii sovietici au avut o misiune esențială – să „instaureze” puterea sovietică între Prut și Nistru. Și întrucât această putere n-a existat în Basarabia până la 27 martie 1918, când provincia s-a unit cu România, reprezentanții scrisului istoric sovietic trebuiau să o aducă aici post-factum, cu alte cuvinte, să mistifice adevărul. Istoriografia sovietică a plasat cronologic cucerirea puterii de către bolșevici în ținut într-o perioadă lungă – sfârșitul anului 1917 – începutul lui 1918, fără o dată precisă. Această incertitudine a durat până în 1957, când corifeii scrisului istoric sovietic au decis să aleagă o dată prin vot, adică „să voteze istoria”!
Secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, Nikita Salogor, a semnat în iunie 1946 un act de suicid pentru cariera sa politică - el a vrut județele Hotin, Ismail și Akkerman în componența RSS Moldovenești. Demersul său a fost reluat, cel puțin spus naiv, în 1958, în timpul mandatului lui Nikita Hrușciov în fruntea URSS, de către ministrul Culturii al RSSM, Artiom Lazarev, pentru care a plătit și el, probabil, cu mazilire din executivul sovietic moldovenesc. Ultima încercare de a cere de la Moscova cele trei județe a fost făcută în 1985, cu implicarea a trei comuniști sovietici moldoveni. Ridicolul acestei situații este că principalii actori ai acestei mișcări – din 1946, 1958 și 1985 – au moșit la 2 august 1940 RSSM în hotarele cu care ei înșiși nu au fost de acord.
Politiciana pro-rusă afiliată fugarului Ilan Șor, Victoria Furtună, a suscitat acum, în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și înaintea alegerilor parlamentare din toamnă, o epavă de partid cu denumire țipătoare, „Moldova Mare”. La o întrebare probabil regizată pusă recent de jurnalistul Gheorghe Gonța, dacă nu este mai simplu ca Republica Moldova să se unească cu România, pentru a-și rezolva toate problemele, Victoria Furtună a răspuns: „Numai dacă țara asta se va numi Moldova Mare și Parlamentul va fi la Chișinău, iar președinte va fi Victoria Furtună”. Proiectul „Moldova Mare” a fost inițiat în decembrie 1943, pentru a constrânge România de atunci, să decidă o retragere imediată din tabăra Axei, dacă dorea să salveze Moldova de Vest de anexarea sovietică.
În 1961, în Baraboi, Dondușeni, sovieticii au vrut să facă din biserică sală de sport. Pentru a-și îndeplini scopul, structurile regimului au recurs la un plan abominabil. Au decis să ucidă preotul și dascălul. Au făcut-o și au spus că cei doi au murit într-un accident de căruță, pentru că erau beți. Minciuna autorităților însă nu a fost înghițită de enoriași. Circa 1.500 de credincioși au decis să dezlege misterul cu privire la decesul preotului și dascălului lor. Autoritățile au răspuns în stilul lor rusesc: patru enoriași au fost condamnați la pedeapsa cu moartea, iar alți 14 – la ani grei de închisoare.
O parte din deputații Sfatului Țării au fost omorâți de către sovietici în 1941-1942, în particular cei ce au rămas în Basarabia după ocuparea ei de către URSS. Însă unele dintre cele mai mari personalități ale Moldovei de Răsărit de la 1917-1918 – Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu – au murit în închisorile României comuniste. Pantelimon Halippa a fost arestat de regimul comunist din România, întemnițat la Sighet, apoi predat sovieticilor și dus în Siberia. După trei ani de Gulag, a fost predat statului român și încarcerat din nou, la Gherla.
La intrarea sovieticilor în Basarabia, pe 28 iunie 1940, unii foști deputați ai Sfatului Țării, numiți de Constantin Argetoianu în memoriile sale „pezevenchi”, au preferat să rămână în casele lor, nu s-au refugiat în dreapta Prutului.
La 42 de ani, Irina Popov lăsa în urmă o carieră medicală consolidată, într-o instituție privată din Republica Moldova și o parte din familie, pentru a-și construi un nou început în România. De opt ani, trăiește și profesează aici, iar la scurt timp după sosirea ei, i s-au alăturat soțul și fiica cea mare, și ei medici.
25 de locuitori ai satului Sângera, astăzi parte a municipiului Chișinău, au fost martori în procesul tatălui lui Grigore Brânzilă, care, după spusele sale, ar fi fost vândut de consăteni. De fapt, Grigore Brânzilă a fost unul dintre oamenii acestui loc înrobiți încă din copilărie de statul sovietic din cauză că tatăl său, Maxim Brânzilă, a vrut să se pună bine pe lângă orice regim: fie cu românii, fie cu sovieticii. E greu de spus la ce s-a gândit acest om, dar și-a ales două funcții publice detestate întotdeauna de oameni - instructor de premilitari pe timp de război la români și agent fiscal la sovietici.
Agentul secret „Razlom” a fost unul din cei mai proști din lumea sa, din cea a emghebiștilor (de la MGB – abreviere de la Ministerul Securității de Stat în rusă – n.r.). Pentru a scăpa de acuzare pentru colaboraționism cu autoritățile române, s-a angajat să dea de urma „culacilor” și să îi toarne, să îi toarne pe semenii săi, pentru a scăpa de închisoare.
Feodosia Magari, o tânără de 31 de ani din Recea, Strășeni, în 1951, după ce a adăpostit în casa proprie membrii unui grup de rezistență antisovietică, în mare oameni care au fugit de deportările din iulie 1949, și le-a dus cu sacii produse alimentare în pădure aproape un an de zile, i-a denunțat pe toți poliției politice sovietice și pe alte vreo 20 de persoane din sat, care le-au dat de mâncare și i-au ascuns pe fugari.
Comsomolist, vicepreședinte de soviet sătesc, brigarier de colhoz, veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, simpli colhoznici etc. – aceastea sunt profiluri ale celei mai importante și mai temute organizații de rezistență antisovietică din raioanele Orhei și Rezina – Partidul Democrat-Agrar.
În noiembrie 1946, în timpul foametei, cinci bărbați cu numele de familie Bruma din Trifăuți, un sat situat pe malul Nistrului, în coasta de sud a Sorocii, au pus la cale asasinarea unui alt Bruma, Efim, deputat în Sovietul Suprem al URSS, pentru zelul cu care strângea pâinea de la consăteni și pentru impozitele și obligațiile abuzive impuse în urma verii secetoase a anului 1946.
Constantin Vacari din Schineni, Soroca, aproape de Nistru, a fost condamnat, în august 1947, la zece ani de lagăr pentru că a făcut parte dintr-un grup de rezistență antisovietică, „Național-Creștin”, alcătuit din peste 20 de persoane, în cea mai mare parte țărani, care își propuneau drept scop să lupte împotriva regimului sovietic, „pentru o viață mai bună”.
În vara anului 1975, satul Sinești, raionul Ungheni, a fost cutremurat de o veste neobișnuită. O duzină de milițieni cu câini au fost mobilizați într-o operațiune de reținere a unui bărbat, Simion Mărgărint, de 60 de ani, care s-a ascuns într-o groapă săpată în curtea consătencei lor, Elizaveta Vârtosu.
Duminică, 3 noiembrie, în timp ce Republica Moldova își decide viitorul, alegând între lumea liberă și captivitatea Rusiei, în cimitirul din Dobrogea, un sat situat la vreo 20 de kilometri de Chișinău, un preot și o cântăreață se roagă pentru Basarabia la mormântul unui călugăr, Ioan Zlotea, devenit un loc de pelerinaj pentru un grup neobișnuit de credincioși.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
