La 2 martie 1992, Republica Moldova a fost zguduită de un conflict armat, la scurt timp de la proclamarea Independenței, chiar în ziua când a fost recunoscută de Organizația Națiunilor Unite. Tensiunile acumulate la Tiraspol pe fondul renașterii naționale din RSS Moldovenească au dus la izbucnirea unui război în regiune, în care a fost implicată Armata a 14-a a Rusiei. Primele lupte s-au dat în orașul Dubăsari, unde forțele de ordine moldovenești au încercat să preia controlul asupra unor obiective strategice ocupate de separatiști, amintește IPN. Conflictul s-a extins rapid spre Cocieri, Coșnița și Doroțcaia, și a escaladat semnificativ în lunile martie și aprilie. Ambele părți au folosit arme și tehnică militară. Autoritățile de la Chișinău au declarat stare de urgență și au mobilizat polițiști, militari și voluntari. Deși Rusia a negat implicarea în conflict, împotriva forțelor moldovenești, alături de forțele separatiste au fost implicați militari ruși din Armată a 14-a, cu un efectiv de peste 6 mii de soldați. Implicarea Rusiei a fost confirmată ulterior de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Războiul de pe Nistru a durat până în iulie 1992, când a fost semnat un acord de încetare a focului între Republica Moldova și Federația Rusă, fiind instituită o misiune de menținere a păcii. Președinții de atunci Mircea Snegur și Boris Elțin au semnat o convenție cu privire la reglementarea pașnică a conflictului. Războiul de pe Nistru este unul din cele mai tragice episoade din istoria Republicii Moldova, cu consecințe nerezolvate până în prezent. Regiunea transnistreană a rămas o zonă separatistă, necontrolată de autoritățile constituționale. Conflictul se menține înghețat, alimentând instabilitatea și incertitudinea privind reintegrarea teritorială, dar și în contextul războiului din Ucraina și al parcursului european al R. Moldova
