36 de ani de la Declarația de Suveranitate, documentul care a deschis calea independenței Republicii Moldova

suveranitate
© EPA   |   Soldații gărzii de onoare poartă drapelul Moldovei în Piața Marii Adunări Naționale în timpul unei ceremonii care marchează Ziua Independenței Republicii Moldova la Chișinău, Republica Moldova, 27 august 2023.

Astăzi se împlinesc 36  de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a Republicii Moldova. La 23 iunie 1990, deputații Sovietului Suprem al RSS Moldovenești au proclamat cu unanimitate de voturi documentul care a stat la baza Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. Potrivit Declarației, Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat suveran, unitar și indivizibil, iar suveranitatea este o condiție necesară pentru statalitatea Moldovei.

RSS Moldova era a şasea republică unională care îşi declara suveranitatea. Statele baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au adoptat declaraţii privind suveranitatea lor încă în anii 1988-1989.

Georgia îşi declarase suveranitatea la 26 mai 1990, Rusia – la 12 iunie 1990, înaintea Republicii Moldova. Au urmat, în iulie, Ucraina şi Belarus, apoi celelalte republici din URSS.

 

Timp citire: 1 min