500.000 de palestinieni, strămutați de la încetarea armistițiului Israel - Hamas

500.000 de palestinieni, strămutați de la încetarea armistițiului Israel - Hamas
© EPA-EFE/HAITHAM IMAD   |   Copii palestinieni strămutați interior așteaptă să primească alimente donate de o organizație de caritate, în tabăra Khan Younis, sudul Fâșiei Gaza, 3 septembrie 2024.

Aproximativ 500.000 de palestinieni au fost strămutați în Fâșia Gaza de la încetarea armistițiului și reluarea operațiunilor militare israeliene, a declarat purtătoarea de cuvânt a secretarului general al ONU, Stephanie Tremblay. „Partenerii noștri umanitari estimează că din 18 martie, aproximativ o jumătate de milion de persoane au fost strămutate pentru prima dată sau din nou”, a spus aceasta, în timp ce aproape toți cei peste două milioane de locuitori ai acestui teritoriu palestinian au fost deja strămutați înainte de armistițiu.

Israelul controlează tot mai mult teritoriu în Gaza

Potrivit ONU, circa două treimi din Fâșia Gaza, enclavă unde Israelul blochează intrarea ajutoarelor umanitare, fie se află sub ordinele de evacuare ale Israelului, fie este considerată zonă restricționată de armata israeliană. În această situație se află aproape 70% din Gaza, a scris secretarul general Antonio Guterres pe X. „Sunt foarte îngrijorat că ajutorul continuă să fie blocat, cu consecințe devastatoare”, a mai notat acesta.

În acest timp, teritoriul locuibil continuă să se restrângă în Gaza. Biroul ONU pentru drepturile omului a criticat recent faptul că palestinienii sunt împinși forțat în zone tot mai mici, unde au acces redus sau inexistent la apă, alimente sau adăpost. Biroul se teme de asemenea de dislocarea permanentă a celor două milioane de civili, din zonele desemnate ca tampon. Potrivit unor activiști israelieni pentru drepturile omului, casele, pămânul agricol și infrastructura au fost distruse în multe zone spre a le face nelocuibile.

Netanyahu, prima vizită în Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat marți într-o vizită în nordul Fâșiei Gaza, au anunțat serviciile sale, în plină ofensivă militară israeliană asupra teritoriului palestinian. A fost prima dată când Netanyahu a pus piciorul în Gaza de când Israelul a reluat ofensiva asupra enclavei, pe 18 martie, după un armistițiu de aproape două luni. În această perioadă, 1.600 de persoane au murit în teritoriul palestinian din cauza atacurilor israeliene, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.

Netanyahu le-a spus trupelor care operează în regiune că mișcarea islamistă palestiniană Hamas „va continua să primească lovitură după lovitură”. Declarația premierului a fost confirmată și de ministrul israelian al apărării, Israel Katz, care a declarat că armata statului evreu va rămâne în zonele ocupate pentru a acționa ca un tampon între luptători ostili și Israel „în orice realitate temporară sau permanentă”. Spre deosebire de trecut, armata nu va mai pleca din teritorii, a spus Katz.

Israelul creează „zone de securitate” de-a lungul întregii frontiere

Katz a mai spus că sute de mii de locuitori au primit ordin de evacuare și unele zone au fost declarate zone de securitate, în condițiile în care Israelul vizează să instituie o zonă-tampon mai mare de-a lungul graniței sale cu Fâșia Gaza. Alte „zone de securitate” controlate de Israel există între părțile din sudul și nordul enclavei, precum și între orașele din sud Rafah și Khan Younis.

Armata israeliană își menține prezența și în Liban, unde continuă să fie staționată în cinci puncte strategice în apropierea frontierei. Israelul și-a justificat prezența susținând că armata libaneză nu s-a deplasat suficient de rapid și nu și-a respectat obligațiile. Israelul se teme de noi atacuri ale milițiilor libaneze șiite Hezbollah. În urmă cu doar o lună, armata israeliană a descris prezența sa ca o măsură temporară.

Trupe israeliene se află și în Siria, unde, după răsturnarea președintelui Bashar al-Assad în decembrie, Israelul a desfășurat forțe în apropierea Înălțimilor Golan anexate, mai precis într-o zonă-tampon aflată sub control al ONU între cele două țări. Israelul a justificat acțiunea invocând nevoia de a anihila depozitele de arme și rutele de aprovizionare folosite de Hamas și de Hezollah. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a vorbit, la fel, despre o măsură temporară.

Timp citire: 2 min