A fost destructurată o grupare transnațională specializată în trafic de droguri de mare risc

Ofițeri mascați ai poliției române după ce i-au adus pe membrii unui grup criminal organizat suspectați de trafic de persoane, arestați în cursul zilei, pentru a fi interogați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), la sediul DIICOT din București, România, pe 23 noiembrie 2023.
© EPA/Robert Ghement   |   Ofițeri mascați ai poliției române după ce i-au adus pe membrii unui grup criminal organizat suspectați de trafic de persoane, arestați în cursul zilei, pentru a fi interogați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), la sediul DIICOT din București, România, pe 23 noiembrie 2023.

A fost destructurată o grupare transnațională specializată în trafic de droguri de mare risc - a anunţat, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, destructurarea s-a făcut în cadrul unei acţiuni comune desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT (Parchetul antimafia și antiterorism) Iaşi şi autorităţile judiciare din Republica Moldova, Republica Cehă şi Ungaria.

Au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziţie pe teritoriile României, Republicii Moldova, Cehiei şi Ungariei.

De asemenea, autorităţile judiciare din Cehia, Ungaria şi Republica Moldova au dispus arestarea preventivă a 16 persoane.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că un grup infracţional organizat, constituit din cetăţeni români şi moldoveni, acţionând în conexiune cu elemente de criminalitate organizată din Republica Cehă, ar fi procurat, prin diverse modalităţi, precursori şi substanţe de bază provenite din diferite surse, pe care le-ar fi transformat în pseudoefedrină, în cadrul unor laboratoare artizanale.

Substanţa obţinută ar fi fost transportată prin România în Republica Cehă, unde membrii grupării ar fi avut legături cu mai multe persoane implicate în transformarea pseudoefedrinei, într-un laborator de conversie, în metamfetamină (drog de mare risc), care ulterior ar fi fost comercializată către diverşi consumatori şi dealeri din state ale Uniunii Europene, în special din Republica Cehă şi Germania.


Până acum s-a stabilit că membrii grupării cu cetățenie moldovenească s-ar fi ocupat de procurarea şi transportul precursorilor, iar cei aflaţi pe teritoriul Cehiei ar fi avut sarcini constând în transformarea precursorilor de droguri şi comercializarea produsului finit.

Actele de urmărire penală au mai relevat că, pentru a disimula activitatea infracţională, unul dintre membrii grupului infracţional ar fi utilizat ca paravan o societate comercială, situată în municipiul Iaşi.

Timp citire: 1 min