A fost lansată prima emisiune de obligațiuni de stat destinate persoanelor fizice prin platforma eVMS.md

A fost lansată prima emisiune de obligațiuni de stat destinate persoanelor fizice prin platforma eVMS.md
© Ministerul Finanțelor   |   Platforma eVMS.md

Cetățenii Rep. Moldova pot investi, începând de astăzi,  în valori mobiliare de stat în condiții avantajoase și fără intermediari. Ministerul Finanțelor a lansat astăzi, 16 septembrie, prima emisiune de obligațiuni de stat destinate persoanelor fizice prin platforma eVMS.md.

Această emisiune oferă o rată anuală fixă a dobânzii de 6%, iar profitul obținut nu se impozitează, a precizat secretarul de stat de la Ministerul Finanțelor, Ion Gumene.

Subscrierea va fi deschisă pentru perioada 16 – 25 septembrie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 26 septembrie.

Obligațiunile sunt complet garantate de stat, iar cetățenii le pot răscumpăra sau vinde oricând, sau le pot pune în gaj la instituțiile financiare, a mai spus Ion Gumene.

Pentru a participa la emisiunea de obligațiuni de stat, investitorii trebuie să aibă vârsta de 18 ani, să dispună de semnătură electronică și să aibă un cont bancar deschis în Rep. Moldova.

Timp citire: 1 min