Alertă de călătorie în Orientul Mijlociu

Alertă de călătorie în Orientul Mijlociu
© EPA  

În contextul actual al situației de securitate din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în regiune. Cetățenii care se află deja în statele din regiune sunt îndemnați să manifeste vigilență sporită, să urmărească permanent informațiile furnizate de autoritățile locale și să respecte cu strictețe instrucțiunile de securitate emise în situații de urgență. În prezent, în mai multe state din Orientul Mijlociu sunt instituite restricții privind utilizarea spațiului aerian, fapt care poate afecta programul curselor aeriene. În acest context, cetățenilor li se recomandă să mențină legătura cu companiile aeriene și agențiile de turism, să verifice periodic statutul zborurilor și să ia în considerare opțiuni alternative de deplasare, doar în măsura în care acestea nu implică riscuri suplimentare de securitate. Pentru asistență consulară, cetățenii pot contacta ambasadele Republicii Moldova în Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia și Azerbaidjan, aceasta din urmă fiind acreditată și pentru Iran. 

Timp citire: 1 min