Președinta Maia Sandu a propus astăzi, la Helsinki, un dialog structurat între Republica Moldova și Finlanda în domeniul rezilienței, în cadrul discuțiilor cu Președintele Finlandei, Alexander Stubb. „Avem multe de învățat de la Finlanda: modelul ei de securitate, în care este implicată întreaga societate, pregătirea oamenilor pentru situații de criză și calmul pe care ți-l dă faptul că ești pregătit”, a spus șefa statului în conferința de presă comună cu omologul său finlandez. „Războiul ajunge tot mai aproape de noi”, a atenționat Maia Sandu, subliniind că „în acest an, drone rusești au pătruns în spațiul nostru aerian de peste 45 de ori, opt dintre aceste incidente având loc doar în ultima săptămână”.
Ambii președinți au subliniat angajamentul pentru aderarea R. Moldova la UE. „Moldova este importantă pentru securitatea Europei. Locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Republica Moldova face parte din familia democrațiilor liberale europene. Moldova și cetățenii săi au demonstrat reziliență și un angajament ferm față de viitorul european. Finlanda rămâne ferm angajată să sprijine Republica Moldova în parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană – cât mai curând posibil. Cred că avem acum o fereastră de oportunitate strategică și trebuie să o valorificăm”, a declarat președintele Finlandei, Alexander Stubb.
„Cei 1.200 de kilometri de frontieră ai Republicii Moldova cu Ucraina fac parte din aceeași frontieră estică a Europei. Aderarea noastră consolidează securitatea atât a Ucrainei, cât și a Uniunii Europene. O Moldovă europeană securizează flancul sud-vestic al Ucrainei și consolidează stabilitatea la frontiera estică a UE. O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă. Societatea noastră a rezistat unei presiuni constante din 2022. Pentru a continua să reziste, oamenii trebuie să vadă că mergem înainte. Extinderea este una dintre cele mai inteligente investiții în securitate pe care Europa le poate face”, a declarat Maia Sandu.