
Cel puțin 975 de persoane au fost executate în Iran în 2024, o „escaladare îngrozitoare” a utilizării pedepsei cu moartea ca mijloc de „represiune politică” în republica islamică - afirmă un raport publicat, joi, de două organizații non-guvernamentale și citat de agențiile internaționale de presă.
E cel mai mare număr de când se elaborează astfel de statistici
Acest număr, „absolut șocant”, e cel mai mare de când se elaborează astfel de statistici, din 2008.
Dar este, probabil, subestimat, întrucât marea majoritate (90%) a execuțiilor nu sunt făcute publice, potrivit organizației iraniene Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia, și ONG-ului francez Ensemble contre la peine de mort (ECPM), care au adunat numeroase mărturii.
„Poporul (...) reprezintă cea mai mare amenințare la adresa regimului”
„Poporul iranian (...) reprezintă cea mai mare amenințare la adresa regimului, iar pedeapsa cu moartea rămâne cel mai puternic instrument de represiune politică” - spune directorul IHR, Mahmood Amiry-Moghaddam.
Din cele 975 de persoane executate în 2024 - o creștere cu 17% față de 2023 -, 31 au fost femei, iar 4 au fost spânzurate în public, potrivit raportului.
Tot IHR afirmă că de la începutul lui 2025 au fost executați în Iran 123 de oameni.