
În 2025, a 55-a ediție a Reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum - WEF) are loc între 20 și 24 ianuarie în Davos, Elveția. Întâlnirea de anul acesta se desfășoară sub tema "Colaborare pentru Era Inteligentă" (Collaboration for the Intelligent Age), iar evenimentele sunt accesibile publicului larg cu sesiuni transmise în direct pe site-ul oficial.
Evenimentul din acest an reunește aproape 3.000 de lideri din peste 130 de țări și 350 de lideri guvernamentali, inclusiv 60 de șefi de stat și de guvern din toate regiunile cheie, cu scopul de a aborda provocările globale și regionale, cum ar fi răspunsul la șocurile geopolitice, stimularea creșterii pentru a îmbunătăți standardele de viață și gestionarea unei tranziții energetice juste și incluzive, evidențiază pagina amintită.
Politicieni de rang înalt vor lua cuvântul în cadrul evenimentului
Lucrările anuale ale WEF încep pe 20 ianuarie 2025, iar Donald Trump, care va depune în aceeași zi jurământul ca al 47-lea președinte al Statelor Unite, se va adresa virtual reuniunii pe 23 ianuarie. În ziua de marți, 21 ianuarie, sunt programate discursuri susținute de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vicepremierul chinez Ding Xuexiang, cancelarul german Olaf Scholz, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele sud-african Cyril Ramaphosa și o discuție cu președintele israelian Isaac Herzog. Miercuri, agenda evenimentelor include discuții cu vicepreședintele iranian pentru afaceri strategice Javad Zarif și, separat, cu premierul palestinian Mohammed Mustafa și un discurs al premierului spaniol Pedro Sanchez.
Teme de discuţie: Orientul Mijlociu, Ucraina, schimbările climatice, IA
Pe agenda discuțiilor un loc central ocupă Siria, situația umanitară din Gaza și potențiala escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit președintelui și CEO-ului WEF, Borge Brende, dar şi conflictul din Ucraina, catastrofele provocate de schimbările climatice şi potenţialul inteligenţei artificiale. Pe 24 ianuarie este planificată o şedinţă a Organizației Mondiale a Comerțului în marja Reuniunii de la Davos, care va fi urmată de o conferință de presă.