Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) menţine previziunile privind evoluţia economiei româneşti în 2026 şi 2027, în linie cu prognoza din iunie, şi avertizează că riscurile persistă.
Potrivit unui raport publicat, joi, de instituţia financiară internaţională şi citat de mass-media de Bucureşti, după o creştere de 0,7% în 2025, BERD se aşteaptă la un declin de 0,2% în 2026 şi un avans de 1,8 procente în 2027.
Deşi dezechilibrele externe au început să se modereze, deficitul de cont curent al României rămâne printre cele mai mari din Uniunea Europeană, iar inflaţia se menţine la cel mai ridicat nivel din ţările membre.
Deprecierea monedei naţionale, leul (RON), faţă de euro, cuplată cu preţurile mai ridicate la energie, ar putea prelungi presiunile inflaţioniste - se mai arată în raportul BERD.