Diaspora a transferat în România circa 60 de miliarde de euro între 2013 şi prima jumătate a lui 2025

Români stau la coadă în fața consulatului românesc, așteptându-și rândul să voteze la alegerile europene, la o secție de votare din Torino, Italia, pe 26 mai 2019.
© EPA/Alessandro Di Marco   |   Români stau la coadă în fața consulatului românesc, așteptându-și rândul să voteze la alegerile europene, la o secție de votare din Torino, Italia, pe 26 mai 2019.

Românii din afara ţării au transferat în România aproximativ 60 de miliarde de euro între 2013 şi prima jumătate a lui 2025.

Datele sunt cuprinse într-o analiză publicată pe internet de economistul Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale.

El notează că suma este de două ori mai mare decât valoarea iniţială a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Potrivit lui Popa, numai anul trecut, încasările s-au situat în jur de 6,7 miliarde de euro, adică aproape 2% din Produsul Intern Brut al României.

Practic, mai spune Cristian Popa, suma este de două ori şi jumătate mai mare decât acum un deceniu, pe fondul creşterii numărului de emigranţi şi a veniturilor lor.

Aproape jumătate dintre românii care au trimis bani acasă provin din Marea Britanie şi Germania.

O parte semnificativă a încasărilor merge în consumul gospodăriilor, ridică nivelul de trai şi de multe ori reduce sărăcia - consideră Popa.

Totuşi, avertizează el, oricât de benefice financiar, aceste transferuri sunt şi simptomul unei pierderi de capital uman.

Timp citire: 1 min