Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia în contextul scandalului de la Moldatsa

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia în contextul scandalului de la Moldatsa
© IPN/Elena Covalenco  

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia în contextul scandalului de la Moldatsa. El a scris într-un mesaj că Agenția Proprietății Publice este instituția responsabilă de monitorizarea activității MoldATSA și că își asumă responsabilitatea în acest caz. „În exercitarea acestui mandat, a fost necesară verificarea suplimentară și minuțioasă a actelor și deciziilor prezentate de fostul director. Deși politica de salarizare reprezintă responsabilitatea organului executiv al întreprinderii, amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP. Lucruri pe care mi le asum”. Scandalul de la întreprinderea de stat MoldATSA a apărut în spațiul public după o investigație a Ziarului de Gardă care a constatat că directorul Dumitru Vangheli a participat la concursul pentru această funcție indicând date false în CV. Ulterior acesta a fost demis. De asemenea, au fost semnalate salarii foarte mari și plăți acordate nejustificat la MoldATSA. În acest context, premierul Alexandru Munteanu a declarat că Agenția Proprietății Publice, care gestionează întreprinderile de stat,  trebuie reorganizată.

Timp citire: 1 min