Directorul Inspectoratului Național de Probațiune a demisionat

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune a demisionat

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia, a anunțat Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari. Demisia vine în urma unui dublu omor, care a avut loc recent la Criuleni, când un bărbat, aflat sub monitorizare electronică, și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis. „Tragedia care a zguduit societatea în aceste zile a arătat că sistemul de monitorizare electronică a eșuat în a oferi victimei protecția necesară. Deficitul de resurse, breșele de procedură, deficiențele utilizării echipamentelor în afara țării nu pot atenua gravitatea acestei tragedii”, a transmis ministrul. El a anunțat că în prezent, în proces de monitorizare electronică sunt 354 de persoane. Mai mult de jumătate dintre ele, 190, sunt agresori familiali, a precizat ministrul. „Violența în familie reprezintă astăzi cea mai mare categorie din întregul sistem de monitorizare electronică, ceea ce arată cât de important este ca acest mecanism să funcționeze fără breșe”. Ministrul a spus că va propune ca Inspectoratul General al Poliției să aibă acces direct la sistemul de monitorizare pentru a putea interveni prompt și ca agresorii familiali, totodată, persoanele monitorizate să fie puși pe consemn la trecerea frontierei, așa încât să există informare între instituții. 

Ministrul a mai comunicat că, după emiterea ordonanței de protecție, agresorul nu avea un domiciliu stabil - locuia periodic la rude sau dormea în mașină.  Acesta aducea automobile în Republica Moldova. Pe 25 august, el a anunțat Direcția de monitorizare electronică că părăsește Republica Moldova pentru 4-5 zile, iar după câteva ore semnalul GPS a dispărut de pe platforma de monitorizare. Conform investigațiilor ulterioare, Poliția de Frontieră a confirmat că agresorul a fost în afara țării între 25 și 30 august. Pe 28 august consilierul biroului de probațiune Criuleni a discutat telefonic cu agresorul, care a comunicat că se află în Germania. Pe 31 august, însă, acesta nu a mai răspuns la telefon, iar la ora 9:17, a fost înregistrată informația telefonică la 112 cu privire la omor. În cadrul cercetărilor efectuate la locul crimei, s-a constatat că dispozitivul de monitorizare nu se afla pe corpul persoanei decedate, a mai comunicat ministrul Justiției. El a precizat că agresorul familial nu are restricții impuse prin ordonanța de protecție cu privire la părăsirea teritoriului Republicii Moldova și nu are consemn la frontiera de stat, astfel nu putea fi monitorizat la intrările și ieșirile din țară. La revenire, echipamentul nu este vizibil pe platforma de monitorizare, din cauza pierderii semnalului.
Timp citire: 1 min