Directorul Moldatsa, Dumitru Vangheli, va fi demis

Directorul Moldatsa, Dumitru Vangheli, va fi demis

Administratorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, va fi demis începând cu ziua de luni, 22 iunie, anunță Agenția Proprietății Publice. Consiliul de administrație a Î.S. „Moldatsa” a decis, sâmbătă, 20 iunie, revocarea mandatului administratorului întreprinderii, ca urmare a pierderii încrederii fondatorului în persoana administratorului. Interimatul funcției va fi asigurat de către Andrei Cebanu, actual director adjunct la Autoritatea Aeronautică Civilă. Decizia vine în urma unei investigații realizată de Ziarul de Gardă, care a constatat că Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul prezentat la concursul pentru această funcție în 2025. Acesta a indicat că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, că a fost pilot la Air Canada, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Ambele informații nu corespund însă realității, conform unor răspunsuri obținute de ZdG, inclusiv de la Air Canada.

Timp citire: 1 min