Omul de afaceri Dorin Damir a fost reținut luni, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare într-un dosar privind angajări fictive la Ministerul Afacerilor Interne, a confirmat Inspectoratul General al Poliției pentru presa de la Chișinău. Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost găsit vinovat de abuz de serviciu și fals în acte, fiind achitat pe alte trei capete de acuzare, potrivit publicației Ziarul de Gardă. Instanța a dispus plasarea sa în arest până la pronunțarea unei decizii definitive. Hotărârea a fost emisă luni, 19 ianuarie 2026, în lipsa inculpatului. În același dosar, instanța a pronunțat sentințe similare pentru Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, și Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Cei doi au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, fiind recunoscuți vinovați pe două capete de acuzare. Direcția 5, cunoscută drept Direcția operațiuni speciale, a fost desființată în 2019, în cadrul reformei Ministerului Afacerilor Interne. Structura a fost considerată una dintre cele mai influente și controversate din poliție, fiind acuzată de-a lungul timpului că ar fi fost utilizată în scopuri politice, inclusiv pentru filaj și intimidări.