Drona căzută la Geamăna a fost dezactivată

Drona căzută la Geamăna a fost dezactivată
© army.md   |   Peste 90 de incidente cu drone au fost înregistrate în R. Moldova de la începutul războiului rus în Ucraina. Cele mai multe - 56 de cazuri, în 2026.

Drona care a căzut aseară într-o pădure de lângă satul Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost găsită la aproximativ 100 de metri de la drum. Aparatul de zbor fără pilot a lovit un copac, la o înălțime de aproximativ 13 metri. Specialiştii Secției tehnico-explozivă a Poliției au dezactivat partea de luptă, eliminând riscul unei explozii necontrolate, informează Poliția. La sol au fost identificate fragmente ale aparatului de zbor, care prezentau deteriorări în urma impactului. Sâmbătă seara, în jurul orei 22:20, Poliția a fost sesizată de localnici, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, după ce, la mică distanță deasupra raionului Anenii Noi, ar fi fost observată o dronă. Ulterior, aparatul de zbor a căzut și a explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna.

În perioada 3-9 octombrie 2026, pe fondul atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat opt incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova. Cinci dintre acestea au explodat în dimineața zilei de 3 octombrie în localitățile Constantinovca (raionul Căușeni), Crocmaz (raionul Ștefan Vodă), Puhăceni (raionul Anenii Noi) și Dubovca (raionul Hîncești). Alte trei survolări neautorizate au fost înregistrate la 3 și 7 octombrie, în zona Palanca (raionul Ștefan Vodă) și în localitatea Pervomaisc, pe segmentul transnistrean.

Timp citire: 1 min