Dronă rusească explodată la Brănești, Orhei

Dronă rusească explodată la Brănești, Orhei
© Poliția R. Moldova   |   Dronă rusească a explodat în apropierea localității Brănești, raionul Orhei, 30.09.2026

O dronă rusească a explodat miercuri seara în apropierea localității Brănești, raionul Orhei. Elementele găsite de experții Secției tehnico-explozivă a Poliției sunt specifice tipului de dronă „Geran”, cu motor turboreactiv. Potrivit constatărilor preliminare, drona a intrat în coliziune cu copacii, ulterior căzând la sol și explodând. Potrivit datelor înregistrate de Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale, drona a traversat frontiera la ora 20.45 din direcția localității Șerșenți, regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Slobozia Rașcov, segmentul transnistrean. Ulterior, aceasta s-a îndreptat spre Țipova, Rezina și a dispărut de pe sistemele de monitorizare în zona loc. Brănești, Orhei. Spațiul aerian zona Centru a fost temporar închis. Miercuri, 30 septembrie,  alte două drone au intrat în spațiul aerian național. Una a explodat ieri dimineața devreme în apropiere de satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, în centrul Rep. Moldova. Alta a fost detectată în preajma localității Lunga, raionul Dubăsari, după ce a intrat prin segmentul transnistrean și a dispărut  de pe sistemele de monitorizare în proximitatea localității Arionești, Dondușeni.

Timp citire: 1 min