Ea amintește că, acum 10-15 ani, comerţul cu Uniunea Europeană era la circa 30%, iar astăzi se apropie de 70 de procente.
Aderarea Republicii Moldova la SEPA aduce beneficii imediate și tangibile pentru cetățeni, diaspora, companii și întreaga economie.
O delegație a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, a avut o serie de întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul Grupului Băncii Mondiale.
O delegație a BNM participă la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional.
Cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de această nouă prevedere începând cu toamna acestui an. Odată cu aderarea Republicii Moldova la zona unică de plăți în euro, transferurile vor costa doar câțiva euro și vor fi simplificate.
Dragu, însoțită de o delegație de la BNM, a avut întâlniri cu oficiali europeni, inclusiv vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, și comisara pentru Servicii Financiare, Maria Luís Albuquerque.