Volumul „Sfârşitul lumii e un tren”, de Daniela Raţiu, pune în evidenţă istoria comună a României şi a Republicii Moldova, prin descrierea dramelor provocate de regimurile totalitare, necunoscute Occidentului.
Republica Moldova va întâlni Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe.
Agenda cuprinde teme precum întărirea industriei europene şi construirea autonomiei strategice, reducerea birocraţiei şi a barierelor naţionale, simplificarea legislaţiei.
România subliniază relevanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianței.
Potrivit cercetării sociologice, doar 8% dintre cei chestionați în șapte țări îl percep drept „un prieten al Europei”.
Sunt preconizate perturbări ale traficului rutier şi ale transportului feroviar, precum şi în funcţionarea altor servicii publice.
Era condus de o femeie în vârstă de 25 de ani din Republica Moldova.
Aeroportul din Liège, închis temporar după apariţia în perimetrul său a unei alte drone.
Operațiunile de zbor au fost reluate, dar încă pot exista întârzieri și unele anulări de zboruri.
Mai multe surse afirmă că în respectiva bază sunt depozitate arme nucleare americane.
Tânărul din Republica Moldova care a venit cu ea a declarat că, la rugămintea unui conaţional, a preluat autoturismul dintr-o parcare şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Ținta ar fi fost premierul Bart De Wever.
Acesta are caracter defensiv şi se desfăşoară cu respectarea deplină a obligaţiilor internaţionale asumate de România.
În prezent, trei sferturi din statele membre ale ONU recunosc Palestina.
Ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi, și-a exprimat „îngrijorarea serioasă” privind posibile tentative de interferență hibridă în alegerile parlamentare din 28 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologii săi din țările Benelux.
Delegația se va întâlni cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi.
Când a fost demis, în 2013, presa francofonă scria că „românului i s-a făcut o mare nedreptate”.
Din distribuţie fac parte actorii basarabeni Ion Sapdaru și Victoria Răileanu.
Acesta are ca obiectiv principal exersarea unei operaţii de apărare colectivă.
Subsidiară a gigantului german Volkswagen, aceasta era cel mai mare angajator privat din capitala Uniunii Europene.
Pete Hegseth va vizita Germania, Belgia și Polonia.
Funcționarii UE au fost evacuați pentru scurt timp din birourile lor de pe Rue de la Loi din Bruxelles.