Dorin Chirtoacă: Stiri de ultima ora, analize, materiale video

DORIN CHIRTOACĂ: „Dacă s-ar schimbă puterea politică, rețeaua mafiotă ar putea fi reactivată cu ușurință”
DORIN CHIRTOACĂ: „Dacă s-ar schimbă puterea politică, rețeaua mafiotă ar putea fi reactivată cu ușurință”

Recent, fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă a fost achitat și de către Curtea de Apel Chișinău în dosarul parcărilor cu plată. Ex-primarul capitalei nu se grăbește, totuși, să se bucure că a scăpat de dosare, căci procurorii pot ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție, dar și pentru că mai are o cauză penală, care a fost pusă pe rol încă vreo zece ani în urmă de către fostul procuror, Victoria Furtună, în prezent politiciană pro-rusă, care l-a acuzat că ar fi adus municipalității prejudicii de circa 86 de milioane de lei, după ce a acordat apartamente unor polițiști, procurori și judecători, în baza unor hotărâri judecătorești. Mai mult, în cadrul acestui dosar, aflat încă la faza urmăririi penale, toate imobilele sale se află sub sechestru până astăzi. Dorin Chirtoacă a relatat într-un interviu pentru Veridica cum explică această situație și de ce, în opinia sa, este taxat până în prezent pentru că nu a convenit regimului Plahotniuc.

Pavel Păduraru
30 iun. 2026
 Dosarul parcărilor cu plată: Curtea de Apel îi dă câștig de cauză lui Dorin Chirtoacă
Dosarul parcărilor cu plată: Curtea de Apel îi dă câștig de cauză lui Dorin Chirtoacă

Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, rămâne achitat în dosarul parcărilor cu plată, după ce Curtea de Apel Centru a respins solicitarea procurorilor de a-l condamna la 10 ani de închisoare și a menținut verdictul pronunțat de prima instanță.

Veridica News
06 iun. 2026