Toți cei 26 de candidați ai partidului Irinei Vlah, trebuie să se retragă de pe lista electorală a Blocului Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei. Blocul are la dispoziție 24 de ore pentru a face ajustările pe listele de candidați.
Decizia instanței a fost luată după ce CEC a constatat că partidul a beneficiat de finanțare ilegală în timpul campaniei electorale.
Procesul inițiat de Ministerul Justiției pentru limitarea activității partidului „Inima Moldovei” a fost suspendat de Curtea de Apel Centru, după ce avocații formațiunii au cerut verificarea constituționalității unor articole din Legea partidelor politice.
Ministerul Justiției din R. Moldova a solicitat vineri suspendarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” pentru o perioadă de un an, invocând suspiciuni legate de finanțarea ilegală a formațiunii.
CEC va sesiza Ministerul Justiției în vederea examinării aplicabilității prevederilor legale ce țin de limitarea activității partidelor politice.
Dodon a anunțat că cele patru partide vor depune documentele necesare la Comisia Electorală Centrală pentru a participa la alegeri în bloc.
Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, care și-au anunțat intenția de a participa împreună în alegerile parlamentare din 28 septembrie, au organizat sâmbătă o acțiune de protest în centrul Chișinăului.