Explozie în curtea reşedinţei ambasadorului Norvegiei în Israel

Explozie în curtea reşedinţei ambasadorului Norvegiei în Israel
© Facebook - Norwegian Embassy in Bucharest   |   Drapelul Norvegiei

O grenadă a explodat, ieri, în grădina reşedinţei ambasadorului Norvegiei în Israel la Tel Aviv, fără a face victime, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe norvegian. Într-o postare pe X, șeful diplomaţiei israeliene Gideon Sa'ar a condamnat „ferm această crimă gravă şi periculoasă”, adăugând că a discutat cu ambasadorul norvegian Per Egil Selvaag. „Sunt convins că Poliția Israeliană va acționa decisiv pentru a-i localiza rapid pe infractorii care au comis acest lucru, astfel încât să se confrunte cu întreaga severitate a legii.”, a adăugat Sa'ar.

Norvegia, alături de alte patru ţări (Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă), a anunţat, în iunie, sancţiuni împotriva a doi miniştri israelieni de extremă dreapta, acuzaţi de „incitare la violenţă” contra palestinienilor în Cisiordania şi în Fâşia Gaza. Itamar Ben Gvir, ministrul israelian al securităţii naţionale, şi Bezalel Smotrich, ministrul de finanţe, „au incitat la o violenţă extremistă şi la grave încălcări ale drepturilor omului” la adresa palestinienilor din Cisiordania, au denunţat miniştrii de externe ai acestor ţări într-un comunicat comun.

Premierul norvegian Jonas Gahr Store calificase la rândul său drept „catastrofală” situaţia din Fâşia Gaza, distrusă şi înfometată de peste 20 de luni de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Timp citire: 1 min