Exporturile ruseşti de metale preţioase spre China aproape s-au dublat în prima jumătate a lui 2025

Un simbol valutar în aur pe un trotuar de lângă biroul Lanta Bank din Moscova, Rusia, 24 octombrie 2023.
© EPA/MAXIM SHIPENKOV   |   Un simbol valutar în aur pe un trotuar de lângă biroul Lanta Bank din Moscova, Rusia, 24 octombrie 2023.

Exporturile ruseşti de metale preţioase spre China aproape s-au dublat în primele şase luni ale acestui an, în contextul în care preţurile record la aur au impulsionat veniturile generate de vânzări – transmit, luni, media internaționale.

Potrivit sursei, importurile chineze de minereuri şi concentrate de metale preţioase (inclusiv aur şi argint) din Rusia au crescut cu 80% în ritm anual, până la un miliard de dolari.

De la începutul anului şi până în prezent, cotaţiile la aur au crescut cu aproximativ 28%, stimulate de intensificarea riscurilor geopolitice şi a tensiunilor comerciale, precum şi de achiziţiile băncilor centrale şi ale fondurilor de investiții.

Rusia, al doilea mare producător mondial de aur, cu o producţie anuală de peste 300 de tone, a fost eliminată de pe hub-urile occidentale de tranzacţionare, precum Londra şi New York, după declanșarea invaziei din Ucraina.

Banca Rusiei, odinioară cel mai mare cumpărător mondial de aur din rândul băncilor centrale, nu a reluat achiziţiile la scară largă, ceea ce face din China una dintre puţinele pieţe majore la care mai are acces Moscova.

Producătorii de aur din Rusia au fost impulsionaţi şi de creşterea cererii interne pe segmentul de retail, care a atins un maxim istoric în 2024, pe măsură ce ruşii s-au îndreptat spre metalele preţioase pentru a-şi proteja economiile.

Și grupul rus MMC Norilsk Nickel PJSC, unul dintre cei mai mari producători mondiali de paladiu şi platină, şi-a majorat exporturile spre China în 2025, în condiţiile în care preţurile la cele două metale au crescut cu 38%, respectiv 59%, în acest an. 

Timp citire: 1 min