Fermierii din Fălești, Cahul și Rezina au protestat cu tehnica agricolă pe trasee

Fermierii din Fălești, Cahul și Rezina au protestat cu tehnica agricolă pe trasee
© EPA/DUMITRU DORU  

Fermierii din raioanele Fălești, Cahul și Rezina au protestat, vineri, 12 iunie, cu tehnica agricolă pe trasee, pentru a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă agricultorii micro, mici și mijlocii, transmite IPN. Ei cer introducerea plăților directe pe hectar din 2027, menținerea cotei actuale a TVA în agricultură și rambursarea integrală a accizei la motorina utilizată în lucrările agricole. Agricultorii s-au adunat pe drumul național Sculeni-Fălești, la intrarea în orașul Fălești. În același timp, fermierii din sud protestează pe traseul Cantemir-Cahul, în apropierea satului Andrușul de Jos, iar cei din Rezina au staționat cu tehnică agricolă pe drumul Orhei-Rezina, în zona satului Bușăuca. Agricultorii din raionul Cahul solicită și recunoașterea regiunii de sud drept zonă defavorizată, fiind afectată de secetă severă în patru din ultimii cinci ani. Autoritățile au anunțat măsuri de sprijin pentru sector, inclusiv 110 milioane de lei pentru compensarea parțială a accizelor la motorină, facilități de creditare cu dobândă redusă, achitarea în rate a fertilizanților și produselor fitosanitare, precum și lansarea, din 2027, a unor plăți directe pe hectar pentru anumite sectoare prioritare.

Timp citire: 1 min