Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit mai multe flacoane şi fiole de substanţă anabolizantă care urmau să fie introduse ilegal în ţară.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, produsele erau ascunse sub bancheta unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova, care se deplasa în Olanda, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, moldovenească şi română.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, într-un pachet ascuns în spatele banchetei din faţă a microbuzului, mai multe de flacoane şi fiole nedeclarate, care conţineau substanţe din categoria anabolizantelor cu grad mare de risc, incluse în lista substanţelor interzise prevăzută de Legea nr. 104/2008.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite - se precizează într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii ITPF Iaşi și citat de mass-media de la București.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trafic ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale.