Fosta mare jucătoare română Simona Halep şi fostul tenisman argentinian Juan Martin del Potro vor fi oaspeţii de onoare ai ceremoniei de inaugurare a Centrului Naţional de Tenis de la Chişinău, pe data de 23 mai - transmite presa sportivă din Republica Moldova, preluată de cea din România.
Potrivit sursei, organizatorii au pregătit o partidă demonstrativă de dublu mixt, cu implicarea celor două nume uriaşe din sportul alb.
Simona Halep, fost număr 1 mondial al tenisului feminin, va fi prezentă în capitala Republicii Moldova la un an şi trei luni după ce s-a retras din activitate.
Ea a câştigat două titluri de Grand Slam, la Roland Garros şi Wimbledon.
Juan Martin del Potro a cucerit titlul la US Open în 2009 şi a ajuns de două ori în semifinale la Roland Garros, în 2009 şi 2018, şi o dată la Wimbledon, în 2013.
Pe lângă Simona Halep şi Juan Martin del Potro, la evenimentul din Chişinău vor participa şi doi jucători din Republica Moldova, Radu Albot, fost număr 39 mondial, şi junioarea Lia Belibova.