Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a ajuns după gratii

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy își părăsește locuința familiei în ziua în care urmează să intre în închisoarea din Paris, Franța, pe 21 octombrie 2025.
© EPA/TERESA SUAREZ   |   Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy își părăsește locuința familiei în ziua în care urmează să intre în închisoarea din Paris, Franța, pe 21 octombrie 2025.

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost închis, marți, la închisoarea La Santé din Paris, la aproape o lună după condamnarea pentru conspirație criminală, privind finanțarea campaniei sale electorale de către Libia răposatului dictator Muammar Gaddafi.

 

„O, bine ai venit, Sarkozy!”

 

Agențiile internaționale de presă, care difuzează știrea, notează că e un caz fără precedent în istoria republicii franceze și a Uniunii Europene ca un fost președinte să ajungă după gratii, întâmplări altminteri frecevente prin America Latină, Asia ori Africa.

Azi în vârstă de 70 de ani, ex-șeful statului a fost întâmpinat de strigătele entuziaste „O, bine ai venit, Sarkozy!” și „Sarkozy, aici!” ale deținuților din celule.

Fostul președinte (2007-2012) a fost condamnat, pe 25 septembrie, la cinci ani de închisoare, pentru că, în timp ce era ministru de Interne, le-a permis celor mai apropiați colaboratori ai săi să inițieze discuții la Tripoli în vederea finanțării în secret a campaniei sale prezidențiale din 2007 din Libia condusă, în epocă, de despotul Gaddafi, negocieri care, potrivit instanțelor, nu s-au concretizat.

 

Avea, deja, cazier

 

Anul trecut, Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță a justiției franceze, l-a condamnat, deja, defintiv pe Sarkozy, într-un alt dosar, pentru corupție și trafic de influență, la un an de detenție la domiciliu cu o brățară electronică și doi ani cu suspendare.

Corespondenta Radio România la Paris amintea că dosarul privește interceptări telefonice ale unor magistraţi, pentru a afla detalii din anchete judiciare în desfăşurare.

 

Tată ungur, mamă evreică, elev mediocru

 

Născut în 1955, în Franța, din tată refugiat ungur și mamă cu ascendență evreiască sefardă, al cărei părinte s-a convertit la catolicism, Sarkozy ar fi fost un elev mediocru.

A obținut diplome în Drept Public și în Științe Politice

A avut o ascensiune fulminantă în rândurile dreptei tradiționale, neo-gaulliste, din Franța, iar în 2007 a fost ales șef al statului, pentru un mandat de cinci ani.

Prestația lui la președinție l-a făcut extrem de impopular.

A pierdut următoarele alegeri, din 2012, în fața socialistului Francois Hollande.

Partidul său, care a dominat scena politică de la Paris decenii în șir, n-a mai reușit niciodată să-și adjudece președinția Franței.

Timp citire: 1 min