Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima perioadă, va conduce prima reprezentativă la meciul cu Turcia, precum şi la următorul din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, în cazul calificării - a anunţat federaţia de specialitate de la Bucureşti (FRF), pe site-ul său oficial.
Potrivit sursei, decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente şi a discuţiilor purtate între conducerea FRF şi selecţioner.
Avizul medical primit de la o clinică din Bruxelles confirmă faptul că Lucescu (80 de ani) este apt pentru a-şi continua activitatea pe banca echipei naţionale.
Selecţionerul a fost, iniţial, internat într-un spital din Bucureşti, pentru un tratament cu antibiotice, în urma unei infecţii subcutanate.
Ulterior, a plecat în străinătate pentru a obţine o a doua opinie, privind o altă problemă medicală.
Naţionala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026.
Dacă vor trece de Turcia, românii vor juca în deplasare şi finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie.
România a fost ultima oară la un turneu final mondial în 1998, în Franţa.