Germania: aproape o mie de încălcări ale embargoului impus Rusiei

Oamenii se plimbă de-a lungul malurilor râului Elba pe vreme însorită, cu terminalul de containere Tollerort al portului Hamburg în fundal, în Hamburg, Germania, 21 februarie 2025.
© EPA/GREGOR FISCHER   |   Oamenii se plimbă de-a lungul malurilor râului Elba pe vreme însorită, cu terminalul de containere Tollerort al portului Hamburg în fundal, în Hamburg, Germania, 21 februarie 2025.

Poliția vamală germană a anunțat, joi, că a efectuat raiduri la trei companii din Hamburg (nord, port la Marea Baltică), în cadrul unei anchete privind presupuse încălcări ale embargoului impus Rusiei după ce a invadat Ucraina.

Un director este suspectat că a încălcat embargoul „de peste 900 de ori”, importând mărfuri „în valoare de peste patru milioane de euro”, potrivit unui comunicat al anchetatorilor, citaţi de agenţiile internaţionale de presă.

Natura mărfurilor implicate nu a fost specificată.

Autoritățile au ridicat numeroase documente comerciale și dispozitive de stocare a datelor.

Două maşini „de lux de mare valoare” au fost confiscate şi au fost înghețate active de „3,5 milioane de euro”.

Timp citire: 1 min