Germania va sprijini dezvoltarea infrastructurii militare a Republicii Moldova printr-un nou acord bilateral

Christine Lambrecht Nosataii
© EPA   |   Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, vizitează Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi ratificarea unui acord cu Germania privind asistența pentru dezvoltarea capacităților militare, care prevede livrări de echipamente neletale, sprijin logistic și consiliere oferită de un grup consultativ al Bundeswehrului. Acordul, semnat la Berlin pe 15 mai, face parte din Programul de Asistență cu Echipamente al Guvernului German pentru Forțele Armate Străine și vizează extinderea cooperării bilaterale în domeniul apărării. Asistența germană include livrarea de articole non letale, instruirea personalului militar și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru utilizarea echipamentelor furnizate. Grupul consultativ al Bundeswehrului, care va fi detașat în Republica Moldova, va superviza implementarea proiectelor.

Acordul prevede, de asemenea, scutiri de taxe vamale, impozite și alte obligații pentru bunurile livrate în cadrul programului. R. Moldova, țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, și-a intensificat cooperarea în domeniul apărării cu partenerii occidentali pe fondul tensiunilor regionale generate de invazia rusă în Ucraina.

 

Timp citire: 1 min