Activista suedeză Greta Thunberg a afirmat că a fost torturată în timpul detenției în Israel și că alți arestați din flotila Sumud cu ajutoare pentru Gaza au suferit rele tratamente similare.
Într-o conferință de presă la Stockholm, Thunberg a susținut că a fost „răpită și torturată” de forțele armate israeliene, dar a refuzat să dea alte detalii. La insistențele jurnaliștilor, ea a declarat că nu a primit apă curată, iar alți deținuți nu au primit medicamente critice. „Personal, nu vreau să dezvălui la ce am fost supusă, fiindcă nu vreau să ajungă în titluri și „Greta a fost torturată”, fiindcă nu acesta este subiectul aici”, a spus ea, adăugând că suferințele lor pălesc față de ceea ce trăiesc zilnic locuitorii din Fâșia Gaza.
Israelul neagă acuzațiile
Thunberg era îmbarcată pe unul din vasele flotilei Global Sumud, care a încercat să ajungă în Gaza cu ajutoare umanitare și în același timp să atragă atenția asupra suferințelor palestinienilor din enclava respectivă, unde 2,2 milioane de locuitori au fost alungați din casele lor, iar foametea face ravagii, potrivit ONU. Alături de Thunberg au fost arestați încă 478 de oameni din flotilă, cu toții fiind expulzați luni din Israel.
Ministerul israelian de Externe nu a comentat acuzațiile, însă în trecut a negat de mai multe ori că Israelul tratează necorespunzător deținuții. Israelienii susțin că relatările despre foametea din Gaza sunt exagerate și că flotila Sumud este un artificiu publicitar în folosul grupării islamiste palestiniene Hamas.