Guvernul de la București a aprobat prelungirea cu un an a termenului pentru depunerea certificatului de competenţă lingvistică de către solicitanţii cetăţeniei române

Moldoveni așteaptă la coadă în fața consulatului român pentru a solicita vize sau cetățenie românească, Chișinău, Republica Moldova, 20 iulie 2010.
© EPA/DORU DUMITRU   |   Moldoveni așteaptă la coadă în fața consulatului român pentru a solicita vize sau cetățenie românească, Chișinău, Republica Moldova, 20 iulie 2010.

Guvernul de la București a aprobat prelungirea cu un an a termenului pentru depunerea certificatului de competenţă lingvistică de către solicitanţii cetăţeniei române, în vederea prevenirii de consecinţe juridice majore pentru persoanele care au cerut redobândirea cetăţeniei după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025.

Această prelungire nu afectează termenele legale de soluţionare a cererilor, conform Legii nr. 21/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 14/2025 - precizează Guvernul, într-un comunicat citat de mass-media autohtone.

Decizia reprezintă o măsură proactivă pentru aplicarea echitabilă a prevederilor Legii nr. 14/2025, care permitea depunerea certificatului lingvistic până la 15 martie 2026.

Nerespectarea acestui termen conducea la respingerea cererii de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

În practică, susţine Guvernul, capacitatea instituţiilor de a elibera certificate lingvistice este limitată, multe desfăşurând examinări doar cu prezenţă fizică.

Numărul certificatelor B1 emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025 este redus, în timp ce cererile de redobândire a cetăţeniei rămân semnificative.

Din totalul cererilor, 41% au fost depuse de cetăţeni ai Republicii Moldova, ceea ce evidenţiază necesitatea corelării obligaţiilor solicitanţilor cu capacitatea administrativă a instituţiilor emitente - mai afirmă Executivul.

Conform reglementărilor legale, acordarea cetăţeniei române este condiţionată de cunoaşterea limbii române.

Aceasta sprijină integrarea noilor cetăţeni, consolidând apartenenţa la naţiune, coeziunea socială şi solidaritatea cetăţenilor şi reprezintă un indicator principal al integrării solicitantului.

Timp citire: 1 min