Cabinetul de miniștri a fost aprobat în ședința de miercuri, 12 noiembrie, denunțarea a șapte acorduri semnate anterior cu statele membre ale Comunității Statelor Independente (CSI). Până în prezent, Republica Moldova a denunțat 64 de tratate CSI, „în cadrul unui proces continuu de aliniere a politicilor naționale și de modernizare a cadrului legislativ și economic al țării la standardele și normele UE”, notează MAE. Astfel, Guvernul a decis renunțarea la încă șapte acorduri vechi și nefuncționale. Printre acestea este și Acordul privind călătoriile fără vize între statele CSI (semnat în 1992). „Denunțarea nu afectează cetățenii Republicii Moldova, deoarece avem acorduri bilaterale cu majoritatea țărilor CSI. Modificările vor afecta doar călătoriile în Tadjikistan și Kârgâzstan”, a spus ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Federația Rusă a denunțat acest acord încă în anul 2000, iar Kazahstan și Uzbekistan - în 2001, iar Turkmenistan a renunțat la acord în anul 1999”, precizează autoritățile. Pe lângă Acordul privind călătoria fără vize, Guvernul a denunțat și alte acorduri care nu mai sunt relevante, cum ar fi cele privind cooperarea în domeniul chimiei și petrochimiei, ecologiei, precum și utilizarea gazelor naturale comprimate ca combustibil pentru mijloacele de transport auto. De asemenea, R. Moldova renunță la acordul care stabilește principiile perceperii impozitelor indirecte la export și import între statele membre CSI, Acordul privind măsurile de asigurare a ameliorării achitărilor dintre organizațiile economice ale țărilor membre. Un alt acord denunțat se referă la principiile și ordinea efectuării transporturilor militare, semnat la Tașkent pe 15 mai 1992. „Aceste acorduri nu aduc beneficii cetățenilor Republicii Moldova - o parte din ele nu au funcționat, altele au fost deja denunțate de fondatori” , a menționat ministrul Afacerilor Externe.