Guvernul a propus schimbarea conducerii a patru instituții importante ale statului – Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Proprietății Publice, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Premierul Vasile Tofan spune că schimbările fac parte dintr-o rotație a managerilor, prin care experiența unor conducători este transferată către alte instituții.
La Serviciul Fiscal de Stat este propusă Elena Țîbîrnă, care a activat timp de 25 de ani în sistemul Casei Naționale de Asigurări Sociale și a condus CNAS. Actuala directoare a Fiscului, Olga Golban, ar urma să rămână în instituție ca directoare adjunctă.
Pentru conducerea Agenției Proprietății Publice este propus Ion Dodon, până acum director al CNAM. Potrivit Guvernului, acesta a administrat la CNAM un buget anual de aproximativ 20 de miliarde de lei.
La conducerea CNAM este propus Andrei Uncuță, fost director al Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”. Guvernul spune că Uncuță a condus instituția în perioada pandemiei de COVID-19 și este doctor în științe medicale.
Radu Musteața, fost director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, este propus pentru conducerea AIPA. Agenția gestionează anual peste două miliarde de lei destinate sprijinirii sectorului agricol.
Potrivit premierului Tofan, rotația managerilor este o practică folosită în țările dezvoltate și poate contribui la aplicarea unor noi metode de lucru în administrația publică.