Produsele de igienă din Republica Moldova vor rămâne la cota redusă de TVA, după ce autoritățile au renunțat la planul de majorare a taxei de la 8% la 20% începând cu 1 ianuarie 2027.
Premierul Vasile Tofan a declarat că propunerea a fost „o decizie eronată” și că autoritățile au decis să o corecteze. „Cota TVA la produsele de igienă va rămâne redusă”, a scris premierul pe Facebook.
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a confirmat că propunerea este reconsiderată în cadrul elaborării politicii fiscale pentru 2027.
Decizia vine după mai multe critici, inclusiv din partea fostului ministru al Sănătății Ala Nemerenco. Ea a avertizat că majorarea TVA ar putea duce la o creștere cu 12-15% a prețurilor pentru produsele de igienă feminină. Guvernul lucrează în prezent la forma finală a politicii fiscale pentru 2027, care prevede o serie mai largă de modificări ale sistemului de impozitare. Una dintre ideile inițiale a fost uniformizarea cotei TVA și eliminarea mai multor cote reduse. Autoritățile spun că urmăresc simplificarea regimului fiscal, stimularea investițiilor și reducerea numărului de excepții.