Igor Grosu: Reforma teritorial-administrativă trebuie realizată până la alegerile locale din 2027

Igor Grosu: Reforma teritorial-administrativă trebuie realizată până la alegerile locale din 2027
© EPA/DUMITRU DORU   |   Peresecina, Moldova, Drumul național M2

Reforma teritorial-administrativă trebuie realizată până la alegerile locale din 2027, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la un post de televiziune, citat de Moldpres. El a punctat că această reformă este necesară pentru a gestiona mai eficient fondurile publice și pentru a oferi cetățenilor servicii de calitate. „Ultima dată când am discutat despre această reformă, am spus că este foarte complexă și că nu poate fi realizată în întregime în mandatul actual. Însă trebuie să luăm o decizie clară: dacă vrem să aplicăm reforma, trebuie să o facem înainte de alegerea următorilor primari și consilieri. Altfel, după alegeri, va fi practic imposibil”, a explicat Igor Grosu.

Reforma teritorial-administrativă prevede reorganizarea localităților în unități administrative mai mari (amalgamare), capabile să gestioneze mai multe competențe și resurse financiare. Raioanele ar urma să fie înlocuite de 8–10 regiuni cu atribuții extinse și acces direct la fonduri. Republica Moldova a moștenit structura sovietică, bazată pe raioane. În 1998 a fost introdus sistemul de județe, însă în 2003, după venirea comuniștilor la putere, a fost a abrogat sistemul de județe și au fost create 32 de raioane, municipii și UTA Găgăuzia. În 2023, Guvernul a aprobat Strategia de reformă a administrației publice din R. Moldova pentru anii 2023-2030.

Timp citire: 1 min