În 2026, Turul României la ciclism va pleca, în premieră, din Republica Moldova

Un copil se alătură grupului la startul celei de-a șaptea ediții a evenimentului ciclist „Velohora 2016”, în centrul orașului Chișinău, Republica Moldova, 5 iunie 2016.
© EPA/DUMITRU DORU   |   Un copil se alătură grupului la startul celei de-a șaptea ediții a evenimentului ciclist „Velohora 2016”, în centrul orașului Chișinău, Republica Moldova, 5 iunie 2016.

În 2026, Turul României va pleca, în premieră, din Republica Moldova, a anunțat preşedintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprinceană, într-un interviu pentru AGERPRES, publicat duminică.

„Se anunţă un an la fel de încărcat ca şi 2025. Suntem foarte aproape să organizăm Turul României cu un start din Republica Moldova. Am făcut deja un anunţ vag pe social media. Acum câteva săptămâni am avut o întâlnire cu domnul ambasador al Republicii Moldova în România, o corespondenţă cu ministerul Educaţiei de Republica Moldova şi ne dorim că creăm o punte sportivă între cele state printr-un start din Republica Moldova. Prima etapă din Republica Moldova va avea, astfel, loc pe 9 septembrie 2026'' – a precizat el.

Timp citire: 1 min