
Încă două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele pe un câmp agricol din preajma localității Ciumai, raionul Taraclia, iar cealaltă a explodat pe un câmp la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga, informează Poliția Națională. Din investigațiile preliminare, fragmentele depistate la Ceadîr-Lunga aparțin unei drone rusești. De asemnea, noi fragmente de dronǎ au fost depistate în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional.
În această noapte, în urma unui atac masiv cu drone a portului din Reni, Ucraina, patrulele poliției de frontieră au semnalat mai multe aparate de zbor de acest tip care au traversat teritoriul Republici Moldova. Din cauza atacului rusesc care a fost consemnat la ora 23.05 de către angajații SPF Cișmichioi, a fost suspendată activitatea punctului de trecere a frontierei Reni-Giurgiulești, iar toți angajații au fost evacuați la Giurgiulești. La ora 01.30 activitatea PTF Giurgiulești- Reni a fost restabilită. O dronă a fost depistată marți, 12 februarie, pe un câmp din satul Salcia, Taraclia. Mai multe drone au căzut și anul trecut pe teritoriul R. Moldova
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și convoacă ambasadorul agreat al Federației Ruse
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă profunda îngrijorare și condamnă cu fermitate încălcarea repetată a spațiului aerian național de către drone lansate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii din sudul Ucrainei. „Aceste incidente reprezintă o amenințare gravă la adresa securității cetățenilor noștri și subliniază riscurile tot mai mari la adresa stabilității regionale. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă astfel de încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova sunt inacceptabile și nu pot fi tolerate”, subliniază MAE. Având în vedere gravitatea acestor încălcări, Ministerul Afacerilor Externe a decis convocarea de urgență a ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău pentru a solicita explicații oficiale și pentru a transmite un protest ferm față de aceste acțiuni inacceptabile. Republica Moldova consideră aceste acțiuni drept o încălcare a suveranității sale și un risc la adresa păcii și securității în regiune.