Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, ales în 2019 pe listele partidului Șor, a anunțat miercuri că demisionează, acuzând guvernarea de presiuni asupra membrilor formațiunilor afiliate lui Șor. Primărița de Orhei, Tatiana Cociu, și-a depus demisia, marți, pentru aceleași motive. Demisiile survin după ce Ilan Șor a declarat că va opri toate „proiectele sociale” și își retrage sprijinul politic pentru aleșii formațiunilor pe care le controla. Expertul în politică Ion Tăbârță a declarat că deciziile lui Șor reflectă o schimbare a strategiei Federației Ruse în Republica Moldova. El a adăugat că este probabil ca și alți membri ai rețelei lui Șor să părăsească structurile politice, deoarece mulți au fost motivați doar financiar. Totuși, Tăbârță a avertizat că interferențele Moscovei în politica moldovenească nu vor înceta, ci se vor desfășura mai subtil și vor viza persoane cu convingeri proruse.