India a lovit cu rachete obiective „teroriste” din Pakistan

India a lovit cu rachete obiective „teroriste” din Pakistan
© EPA-EFE/FAROOQ KHAN   |   Forțele de securitate indiene patrulează pe un drum în Pampore, la periferia orașului Srinagar, India, 7 mai 2025.

India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat New Delhi. „Cu puțin timp în urmă, forțele armate indiene au lansat operațiunea Sindoor lovind infrastructuri teroriste din Pakistan, de unde au fost organizate și dirijate atacurile teroriste împotriva Indiei”, a indicat guvernul indian într-un comunicat.

Pakistanul confirmă atacul

Armata pakistaneză a confirmat că tirurile indiene au lovit două orașe din Kashmirul pakistanez și un al treilea din Punjab, la granița cu India. Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze a anunțat că opt civili au fost uciși în 24 de lovituri lansate de armata indiană în șase locuri din Pakistan. De asemenea, 35 de pakistanezi au fost răniți, iar alți doi sunt dați dispăruți. O fetiță de trei ani a fost ucisă într-o moschee din Bahawalpur, provincia Punjab, a precizat sursa citată.

Anterior, Pakistanul a lansat tiruri de artilerie asupra teritoriului indian, ucigând trei persoane, potrivit părții indiene. „Pakistanul a încălcat încă o dată acordul de încetare a focului, lansând tiruri de artilerie în sectoarele Bhimber Gali și Poonch-Rajauri” din Kashmirul indian, a indicat armata indiană pe X, precizând că a „ripostat într-o manieră adecvată și calibrată”.

Islamabadul amenință cu represalii

Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională astăzi, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar. Discuțiile se vor concentra pe forma răspunsului la atacul Indiei, mai mulți oficiali pakistanezi sugerând unul proporțional.

Consiliul a anunțat pe 24 aprilie o serie de sancțiuni diplomatice împotriva Indiei, ca răspuns la măsuri similare luate de New Delhi la scurt timp după un atac în Kashmirul indian.

India a informat SUA după atacurile lansate în Pakistan

Consilierul indian pentru securitate națională Ajit Doval l-a informat pe secretarul de stat american Marco Rubio la scurt timp după loviturile lansate de New Delhi în Pakistan, a anunțat ambasada Indiei la Washington. „Acțiunile Indiei au fost țintite și precise”, a declarat ambasada într-un comunicat, adăugând că Marco Rubio, care este și consilier interimar pentru securitate națională, a fost informat „cu privire la măsurile luate”.

ONU condamnă escaladarea violențelor

„Lumea nu își poate permite o confruntare militară” între India și Pakistan, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului, care a ripostat. Antonio Guterres a făcut un „apel la ambele țări la reținere militară”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric într-un comunicat.

 

Timp citire: 2 min