INI destructurează o schemă de colectare a banilor pentru o „visterie criminală” condusă din penitenciar

INI
© FB/ Poliția Republicii Moldova  

Autoritățile din Republica Moldova au destructurat un grup infracțional organizat format din deținuți, suspectat că ar fi colectat bani prin amenințări pentru susținerea unei așa-numite „visterii criminale”. Potrivit Inspectoratul Național de Investigații, ofițeri ai structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurori din Procuratura Hîncești și polițiști locali, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat care ar fi operat din mai multe penitenciare. Anchetatorii susțin că, începând de la începutul anului, mai mulți deținuți ar fi colectat bani prin amenințări cu violența, fondurile fiind direcționate către susținerea unei organizații criminale și promovarea unor așa-numite „legi hoțești”. Gruparea ar fi fost coordonată de lideri informali din detenție, inclusiv prin intermediul unor așa-numiți „supraveghetori” ai sectoarelor de detenție. În urma unor percheziții efectuate în Penitenciarul nr. 18 Brănești, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, substanțe narcotice și documente scrise de mână, precum și alte obiecte interzise, ascunse în interiorul instituției.

Mai mulți deținuți au fost puși sub acuzare, fiind suspectați de implicare în activități infracționale în timpul executării pedepselor. Autoritățile spun că aceștia riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Timp citire: 1 min