Iranul a avertizat, luni, România că ar putea răspunde politic şi legal după ce a permis Statelor Unite să folosească baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva regimului islamic de la Teheran.
Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, citat de presa din ţara lui, susţine că, „dacă România îşi pune bazele la dispoziţia Statelor Unite, aceasta ar echivala cu participarea la agresiunea militară împotriva Iranului”.
El adăugă că o astfel de mişcare ar fi inacceptabilă, conform dreptului internaţional.
Declaraţiile survin după ce, săptămâna trecută, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a discutat despre dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, iar Parlamentul a aprobat solicitarea în acest sens a preşedintelui Nicuşor Dan.
Este vorba despre avioane de realimentare, echipamente de monitorizare şi echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul antirachetă de la Deveselu (sud) - a precizat Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.
Dislocarea unor echipamente şi forţe militare din Statele Unite în România ar urma să se realizeze pentru o perioadă de până la 90 de zile.
Echipamente şi forţe militare americane de patru-cinci sute de oameni ar urma să fie dislocate la bazele de la Mihail Kogălniceanu (sud-est) şi Câmpia Turzii (centru).