Jurnaliști intimidați de oamenii lui Șor. Avocatul Poporului condamnă intensificarea intimidărilor și amenințărilor asupra reprezentanților mass-media

Jurnaliști intimidați de oamenii lui Șor. Avocatul Poporului condamnă intensificarea intimidărilor și amenințărilor asupra reprezentanților mass-media
© EPA/ Dumitru Doru   |   Alexei Lungu, președintele partidului „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, în timpul unui protest

În ultimele zile au avut loc mai multe cazuri de intimidare, hărțuire și amenințări la adresa jurnaliștilor. Jurnalista Măriuța Nistor de la Ziarul de Gardă a fost amenințată marți, 1 iulie, de către Alexei Lungu, președintele partidului „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, că după alegerile parlamentare din 28 septembrie i se va „deschide un dosar penal”. Lungu a împiedicat-o pe reportera ZdG să-și facă munca și a intimidat-o în repetate rânduri pe parcursul zilei, acuzând-o de „fals și uz de fals”. Alexei Lungu a bruscat-o și pe jurnalista TVR Moldova, Angelina Ungureanu. El a avut  un comportament agresiv împotriva unor jurnaliști înainte de a începe şedinţa de judecată a Evgheniei Guţul. Jurnalistul TV8, Andrei Captarenco, a fost lovit cu un steag în cap de către un protestatar venit s-o susțină pe bașcana Evghenia Guțul.

„Faptele recente, în care reprezentanți ai diferitor formațiuni politice au fost implicați în comportamente de denigrare, atac verbal sau presiune asupra presei, reflectă o tendință periculoasă de discreditare sistematică a rolului mass-mediei într-o societate democratică. Această situație este cu atât mai alarmantă în contextul apropiatelor alegeri parlamentare, în care o presă liberă și independentă este esențială pentru asigurarea transparenței și informării corecte a publicului. Astfel de acțiuni pot avea ca efect intimidarea jurnaliștilor și limitarea capacității acestora de a reflecta în mod obiectiv activitatea politică”. În acest context, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, își exprimă îngrijorarea față de acțiunile care afectează drepturile fundamentale ale jurnaliștilor și subminează libertatea de exprimare și accesul publicului la informații de interes general. „Comportamentele de acest tip – cu atât mai grave atunci când provin din partea persoanelor publice sau a reprezentanților partidelor politice – nu pot fi tolerate într-un stat de drept. Intimidările, presiunile și represaliile asupra presei trebuie tratate cu maximă seriozitate, ca atacuri care subminează principiile și mecanismele democratice”. Avocatul Poporului amintește că, potrivit standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului, siguranța jurnaliștilor este o condiție esențială pentru existența unei prese libere și pentru garantarea libertății de exprimare.

Timp citire: 1 min