Linia electrică Bălți–Dnestrovsk, repusă în funcțiune după furtuna din 6 august

Linia electrică Bălți–Dnestrovsk
© FB/ Ministerul Enegiei  

Linia electrică de 330 kV Bălți–Dnestrovsk a fost repusă în funcțiune după ce a fost avariată de furtuna puternică din 6 august, a anunțat operatorul Moldelectrica. Furtuna a deteriorat mai multe componente ale liniei, iar echipele de intervenție au lucrat pentru restabilirea infrastructurii. Potrivit Moldelectrica, au fost înlocuiți piloni și izolatoare avariate, iar porțiunile deteriorate ale conductoarelor au fost reparate. Moldelectrica spune că linia a fost reintegrată în rețeaua națională de transport al energiei electrice și contribuie din nou la siguranța și stabilitatea alimentării cu energie.

Linia Bălți–Dnestrovsk face parte din infrastructura de transport al energiei electrice de înaltă tensiune a Republicii Moldova.

Timp citire: 1 min