Lumina Sfântă va fi adusă în acest an în Republica Moldova pe cale terestră prin Iași, unde va ateriza aeronava specială care a primit aprobare pentru un culoar de zbor, stabilit cu autoritățile române, a anunțat Mitropolia Basarabiei. Gabriel Andrei Gherasă, vicar administrativ al Mitropoliei Basarabiei, a declarat pentru postul public de radio că focul haric va fi distribuit apoi credincioșilor și comunităților din Mitropolie pentru a marca Sărbătoarea Învierii Domnului.
În același timp, Mitropolia Moldovei a declarat că nu a luat încă o decizie privind transportul Luminii Sfinte la Chișinău, așteptând autorizația oficială din Israel. Preasfințitul Siluan, episcop de Orhei și vicar al Mitropoliei Moldovei, a subliniat că delegația este pregătită, dar confirmarea finală depinde de răspunsul autorităților israeliene.
În acest an, ceremonia aprinderii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi limitată la Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, și un număr restrâns de slujitori, fără participarea credincioșilor. Procesiuni tradiționale, precum Drumul Crucii din Vinerea Mare și spălarea picioarelor din Joia Mare, au fost anulate.