MAE condamnă incidentul produs în apropierea localității Lopatna, raionul Orhei

MAE condamnă incidentul produs în apropierea localității Lopatna, raionul Orhei

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate incidentul produs în apropierea localității Lopatna, raionul Orhei, unde un aparat de zbor neidentificat, presupus a fi o dronă, s-a prăbușit și a explodat pe teritoriul Republicii Moldova. „Survolarea neautorizată a oricărui obiect de zbor în spațiul aerian al Republicii Moldova sau căderea acestuia pe teritoriul național constituie o amenințare la adresa securității naționale și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului. Acest incident evidențiază, încă o dată, riscurile și consecințele pe care războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei le generează pentru securitatea regională și pentru statele din vecinătate”, a reacționat MAE.

Ministerul Apărării a informat că la data de 8 iunie 2026, ora 00:20, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale și cele de cooperare transfrontalieră au fixat traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot din direcția localității Mihailovca-Lopatna. În urma intervenției structurilor specializate ale Ministerului de Interne a fost confirmată depistarea unor fragmente provenite de la un aparat de zbor fără pilot, pe un teren agricol din apropierea localității Lopatna. Fragmentele depistate sunt examinate pentru stabilirea provenienței aparatului de zbor și a circumstanțelor producerii incidentului.

În această noapte a avut loc un atac rusesc masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei.

Timp citire: 1 min