Organele de drept trebuie să-și schimbe atitudinea și să sancționeze dur trădarea de patrie, care este prevăzută în lege, a subliniat președinta Maia Sandu într-un interviu. Șefa statului a spus că în ultimii ani instituțiile statului au făcut multe ca „să se curățe de persoane care nu sunt loiale statului”, dar sunt prea puține investigații pentru trădare de patrie. Referindu-se la schimbul de persoane prin care a fost grațiat spionul Alexandru Balan, fost director adjunct al SIS, președinta Maia Sandu a subliniat că acesta a fost suspendat din funcție în 2019 și „nu a avut acces la informații confidențiale și la operațiuni și chiar în instituție așa încât să creeze probleme”. „În ultimii ani s-a lucrat foarte mult pentru ca instituțiile statului și SIS să se curățe de persoane care nu sunt loiale statului R. Moldova. Și spun asta cu încredere pentru că am văzut aceste transformări. Dincolo de asta, atunci când spunem că R. Moldova a devenit mai rezilientă, și am văzut asta în alegerile din 2025, la referendum, R. Moldova a devenit mai rezilientă inclusiv datorită SIS. Eu nu pun mâna în foc pentru toți angajații Serviciului de Informație și Securitate așa cum nu pun mâna în foc pentru alte instituții. Și nu doar în Republica Moldova există aceste riscuri. Vedem că aceste riscuri există și în state cu democrații consolidate și unde Federația Rusă a avut mai puțin acces la instituții pentru că distanța fizică îi ajută. Peste tot există aceste riscuri. Trebuie să rămânem în continuare vigilenți, dar nu putem acum să discredităm o întreagă instituție doar pentru că un angajat care a deținut o funcție de răspundere mai mulți ani în urmă a ajuns să-și vândă țara. E un lucru foarte prost, dar nu regret decizia de a-l schimba e acest om pe doi cetățeni loiali ai R. Moldova”, a spus președinta.
Șefa statului a atras atenția că trădarea de patrie nu a fost sancționată până acum în R. Moldova, inclusiv din lipsă de curaj din partea procuraturii și a justiției. „Dincolo de reformele pe care le facem în instituții, inclusiv SIS, eu cred că organele de drept trebuie să-și schimbe atitudinea pentru că este sancțiunea pentru trădare de patrie, este în lege și este de mult timp, dar nu am văzut prea multe cazuri care să fie duse la bun sfârșit, investigații pentru trădare de patrie am văzut foarte puține. Deci, e cumva o lipsă de curaj, dacă pot să spun așa, din partea organelor de drept, și aici mă refer și la Procuratură, și la justiție, ca să sancționeze asemenea cazuri. Putem să presupunem și de ce s-a ajuns la această situație, pentru că am avut de-a lungul timpului în funcții de răspundere oameni care au fost implicați în trădare de patrie și respectiv au creat niște așteptări și în raport cu angajații acestor instituții că trebuie să se închidă ochii la trădare de patrie”, e explicat Maia Sandu. „Ce a lipsit clar în această țară este că trădarea de patrie se sancționează și se sancționează dur, așa cum scrie legea”, a concluzionat șefa statului.