Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu misiunea Fondului Monetar Internațional, aflată la Chișinău până pe 20 mai 2026. Vizita are loc la solicitarea Chișinăului pentru negocierea unui nou acord în cadrul Instrumentului de Coordonare a Politicilor, un program al FMI fără finanțare directă, destinat țărilor care doresc sprijinul instituției pentru consolidarea cadrului macroeconomic și fiscal, fără a contracta împrumuturi. Șefa statului a reafirmat angajamentul Republicii Moldova față de un program ambițios de reforme, în special în domeniul politicilor economice, fiscale și administrării fiscale, stabilității financiare și consolidării cadrului macroeconomic, notează un comunicat al Președinției.